Remiză în confruntarea Arsenal Inel II – Squadra Viola, din Campionatul Judeţean de minifotbal Constanţa

Etapa a 21-a din Liga 1 a Campionatului Judeţean de minifotbal Constanţa a programat duminică, 24 februarie, duelul dintre urmăritoarele liderului, Inter Palas, meciul Arsenal Inel II – Squadra Viola oferind un meci spectaculos pe terenul mare al Bazei Sportive Atletic Club din Constanţa. La final scorul a fost egal 4-4, dar nu ca la teatru, ambele formaţii luptând pentru victorie. Arsenal Inel II a condus la pauză cu 3-1, iar Squadra Viola a revenit de două ori în repriza a doua, egalând la 3-3 şi 4-4, astfel că a evitat o înfrângere care ar fi coborât-o de pe podium. Iar în etapa viitoare este programată încă o confruntare foarte importantă, Squadra Viola – Trocadero.

Rezultatele din etapa a 21-a a Ligii 1: GSM Service – United Stars 5-4, I.P.A.5 Constanţa – TTS Operator 4-0, Arsenal Inel II – Squadra Viola 4-4, Chimpex – Midia 0-7, FC Făgetului – Inter Palas 3-6, AG Constanţa – CERT Team 3-5, Trocadero – AS Wolf 2015 4-0, Soveja – Triumf 3-0 (la „masa verde”; Triumf s-a retras din campionat).

Clasament Liga 1: 1. INTER PALAS 61p (golaveraj: 109-52), 2. Arsenal Inel II 50p (122-70), 3. Squadra Viola 49p (129-54), 4. Trocadero 49p (124-50), 5. Soveja 44p (87-71), 6. GSM Service 32p (97-90), 7. United Stars 26p (83-100), 8. I.P.A. 5 Constanţa 24p (52-76), 9. Triumf 23p (57-79), 10. Midia 20p (76-91), 11. CERT Team 19p (69-86), 12. AS Wolf 2015 19p (66-90), 13. FC Făgetului 18p (71-115), 14. Chimpex 17p (53-93), 15. AG Constanţa 14p (57-88), 15. TTS Operator 13p (59-101).

Programul meciurilor din etapa a 22-a a Ligii 1 – sâmbătă, 2 martie, ora 17.00: Midia – I.P.A.5 Constanţa, ora 19.15: Inter Palas – Soveja; duminică, 3 martie, ora 13.00: United Stars – Arsenal Inel II, ora 17.00: CERT Team – Chimpex, ora 17.45: AS Wolf 2015 – AG Constanţa, ora 18.30: TTS Operator – FC Făgetului. Meciul Triumf – GSM Service nu se dispută, iar partida Squadra Viola – Trocadero a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

Start a Conversation

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *